Monthly Archives: iunie 2012

Cătălin Georgescu

Foto & Concept : Cătălin Georgescu

Mărturie (sursă de inspiraţie) : ”Am observat că agresorii au mai multe strategii. Când sunt mai mulți te pândesc, te adulmecă, te aleargă. Apoi, te prind într-un colț sau te înconjoară ca o haită. Tu te sperii, iar de aici încolo începe plăcerea lor. Le place să te simtă vulnerabilă, le crește potenţa. Ei râd și fac glume, te jignesc, fac mișto în timp ce tu te simți cârpă. Din momentul acela, te au. Te-au prins, chiar dacă scapi fără agresiune fizică. Hărțuirea nu înseamnă viol. Hărțuirea e mâna pusă la gură de teamă. ”

Reclame

Mărturie Carmen R.

Bună,
Acum câteva ore am fost agresată pe stradă şi m-am gândit să vă scriu câteva rânduri, de fapt chiar mi-a făcut bine că le-am scris. Sper să fie ok.
Bravo pentru blog, e o iniţiativă foarte importantă!
Salutări,
Carmen
_____________
Ora 23:00, zona metrou Aurel Vlaicu. Acum 10 min am fost agresată aproape de intrarea în bloc. Un bărbat cu pelerină de ploaie mergea în spatele meu. Fiind precaută (din păcate m-am obişnuit să-mi fie frică să merg după ora 22:00 pe stradă) am privit în spatele meu. Mereu mă uit în spate să verific, mi-a intrat în reflex după alte câteva agresiuni stradale din trecut. L-am văzut că mă urmăreşte, purta o pelerina de ploaie din plastic, cu glugă, nu i-am văzut faţa, era întuneric pe stradă. În momentul ăla am ştiut că o să se întample ceva urât. Am grăbit pasul spre scara blocului, mi-am scos cheile şi am ajuns cu cartela la interfon într-o mare viteza.

În fracţiune de secundă am înjurat administraţia blocului pentru că este prea întuneric. În secundele pănă am reuşit să deschid uşa m-a apucat de fund şi mi-a tras de rochie ca s-o ridice. Am început să urlu şi a fugit. M-am lovit cu braţul de uşa metalică, m-am grăbit să urc scările alergând, îmi tremura tot corpul şi m-a buşit plănsul. Urcam pe scări şi plângeam.
Este atât de nedrept să fiu obligată să experimentez astfel de senzaţii de frică, groază, scârbă, neputinţă. Mă îngrozesc la găndul că mi se putea întampla ceva şi mai grav de-atât. Am ajuns în casă, am încuiat bine uşa, m-am aşezat 2 minute să-mi revin, tot plângând. Am mers în baie să mă spăl pe faţă şi m-am privit în oglindă. Parcă nu eram eu, m-am simţit total lipsită de putere şi dezumanizată de sentimentul de frică. Aveam ochii roşii şi umflaţi, obrajii negri de la dermatograful scurs cu lacrimi, îmi tremurau în continuare măinile. Am început să simt durerea de la proaspăta julitură de pe braţ. Am simţit pentru câteva secunde un moment de disperare surdă. Dar m-am decis să transform asta în revoltă şi să vă scriu.
Pentru că nu trebuie să rămână o experienţă personală. Pentru că vreau să blamez agresorul, nu să mă simt eu vinovată ca merg la 11 noaptea pe stradă. Pentru că vreau să merg noaptea pe stradă, tocmai a plouat, e linişte, aerul e răcoros şi proaspăt, vreau să-l simt, e dreptul meu să-l simt.
Mâine dimineaţa o să scriu o cerere oficială către administraţia blocului ca să lumineze intrarea. Plătesc destul la întreţinere, este inacceptabil să fie atât de intuneric, vreau să se întample ceva util cu banii mei. Sunt hotărâtă să nu mă opresc din demersuri până nu e lumină în faţa blocului!
Gata, mă simt puţin mai bine. Sper să nu mi se mai ofere prilejul să vă scriu prea curând:( M-a ajutat că mi-am exprimat senzaţiile, stiu că voi mă întelegeţi. E important să vorbim despre agresiunea stradală şi să fim solidare.

Femei pe Mătăsari

@Andrei Todea

Image

@Andrei Todea

Image

@Andrei Todea

Image

@Andrei Todea

Image

@Andrei Todea

Image

@Andrei Todea

Image

@Andrei Todea

Image

@Oana Băluţă

Image

@Oana Băluţă

Image

Scoatem Hărţuirea Stradală la Street Delivery

@Simona Necula

Image

@Mircea Struţeanu

Image

@Mircea Struţeanu

Image

@Mircea Struţeanu

Image

@Mircea Struţeanu

Image

@Mircea Struţeanu

Image

@Mario Ionescu

Image

@Mario Ionescu

Image

@Mario Ionescu

Image

@Simona Necula

Image

Mărturie Nicoleta D.

Am 22 de ani şi mărturisesc că nu puţine au fost momentele în care am simţit teama de a ieşi singură pe stradă.

Spun asta pentru că am întâlnit tot felul de situaţii în care nu m-am simţit în siguranţă. Una dintre aceste situaţii însă, m-a făcut să realizez câte obstacole întâlnesc femeile zilnic. Se întâmpla că într-o seară, în vreme ce mă întorceam de la birou, m-am oprit la un magazin pentru a-mi face câteva cumpărături. Obosită şi preocupată cu gândurile mele, am ieşit din magazin şi m-am oprit la trecerea de pietoni aşteptând să se facă verde. Din spatele meu se auzeau câteva voci de băieţi, pe care iniţial am reuşit să le ignor. A fost mai greu atunci când au ajuns şi s-au oprit în dreptul meu. În acel moment au început să facă o serie de glume şi comentarii  de natură sexuală la adresa mea. Am traversat în speranţa  că dacă voi mări pasul îşi vor orienta atenţia către altceva. Când au realizat că vorbele lor nu au niciun efect asupra mea şi-au schimbat tonul, de la cel de glumă la ameninţări şi jigniri.

Îmi era practic imposibil să ripostez, eu eram singură, era destul de întuneric şi nu era foarte multă lume pe stradă, ei erau patru băieţi. Ce aş fi putut să fac? Unul dintre sentimentele pe care le-am experimentat în acel moment a fost cel de frustrare, pentru că este frustrant să asculţi glume de prost gust, comentarii deplasate, injurii fără să poţi spune ceva. Am simţit de asemenea şi teamă, teamă pentru mine şi pentru ce ar putea să mi se întâmple. Efectiv m-am simţit vulnerabilă. În astfel de momente realizezi cât de vulnerabilă eşti tu ca femeie în faţa unor situaţii de tipul acesta, fără posiblitatea de a riposta, de a te apăra sau de a controla în vreo manieră comportamentul celor din jurul tău.

Mărturie Iulia Z.

O zi călduroasă, chiar azi, 15.06.2012, pe la ora 14, eram cu cea mai bună prietena a mea în zona Unirii.  Am trecut strada şi la îndemnul prietenei mele am mers prin parc. Ea tot îmi povestea cum e la muncă şi ce colegi are când îmi arunc privirea în faţa şi îl văd pe unul, un om daca pot să îi zic aşa care avea pantalonii în vine şi se masturba în centrul oraşului la o oră de vârf. Am rămas înmărmurită, colega mea nu se oprea din povestit, când m-am întors şi i-am zis să mergem înapoi. Fata nu ştia ce se întamplă pentru că nu se uitase în faţă, în directia în care mergea, abia apoi şi-a dat seama că era un bărbat care confundase baia lui de acasă, cu un loc public. Eram înmărmurită de teama şi silă. Îmi stricase toata ziua şi tot zâmbetul de mai devreme se transformase acum într-o faţă acră.

A trecut momentul. Prietena mea a plecat la muncă, iar eu mi-am văzut liniştită de plimbarea mea prin magazine. Asta până când a trebuit să ajung în Rahova, la o cunoştinţă să iau nişte acte. Am urcat în 32. Aglomeraţie, sudorile curgeau pe feţele tuturor, mirosuri din toate părţile. Mergem câteva staţii ş deodată o femeie începe să ţipe şi să îl gonească pe un tânăr acuzând-ul că “se împinge în spatele ei”.  Tipul riposta simţindu-se atacat de femeie.

Doamna începuse să zică că acesta îşi lăsase pantalonii în jos şi pur şi simplu se freca de ea, profitând de înghesuiala în care  era. În timpul în care femeia îi spune să îi fie ruşine, să o lase în pace, acesta foarte calm spunea că e nebună ea, ca el nu i-a făcut nimic şi să tacă, altfel o şi bate dacă mai comentează. Toata scena s-a petrecut sub privirile  călătorilor. Din câţi oameni erau în tramvai nimeni nu i-a luat apărarea în niciun fel. Femeia a rugat unul dintre călătorii care văzuseră să spună adevarul, că nu e nebună.

Într-un final bărbatul acuzat a coborât la urmatoarea staţie,  înjurand-o pe femeie şi bolborosind. Abia după ce a coborât el au început oamenii să comenteze: ”Vai săraca!”,”Doamne ce nebun!”. Dar până atunci toată lumea asista ca la un spectacol în care  biletul era costul transportului Ratb, iar personajele, o femeie venită de la muncă încarcată cu sacoşe şi un bărbat  pe care-l consider agresor şi un pericol pentru noi toate.

Am ajuns la prietena mea galbenă ca ceara. Două momente urâte la interval de câteva ore….

Expoziţie de fotografie la Femei pe Mătăsari

Weekendul aceasta ne mutăm pe Mătăsari. Dacă nu aţi văzut expoziţia de fotografie la Street Delivery, vă aşteptăm sâmbătă şi duminică la Femei pe Mătăsari. Vom strânge mărturii, vom avea performance-uri şi vom lumina, din nou, imaginile celor 12 fotografi ce au participat la expoziţie: Catalin Georgescu, Claudiu Popescu, Diana Gandila, Ioana Carlig, Mircea Struţeanu, Oana Parache,Petru Şoşa, Radu Tudoroiu, Simona Sterca, Tatiana Volontir, Vlad Bîrdu,Vlad Petri.

Image.

Hărţuirea stradală – un fenomen grav care este tolerat

Poate pentru mulţi nu înseamnă mare lucru. Dar fluierăturile, pâsâiturile, mimarea unor gesturi sexuale care duc până la atingeri cu tentă sexuală reprezintă hărţuire sexuală.

Ştiu de la colegele mele, de la prietene că ele se confruntă în fiecare zi cu astfel de situaţii. Legile din România nu fac altceva decât să omită faptul că această hărţuire stradală este o formă de hărţuire sexuală care ar trebui sancţionată.

Nu cred că doar femeile trebuie să sancţioneze ori să reacţioneze. Şi bărbaţii trebuie să o facă.

Poate că societatea românească nu observă că hărţuirea stradală este într-adevăr o problemă care lasă urme asupra femeilor. Din cauza unor asemenea comportamente, femeile se tem să se îmbrace într-un anumit fel pentru a nu stârni astfel de reacţii ori le este frică să meargă cu mijloacele de transport în comun după o anumită oră sau pur şi simple, să se plimbe. Hărţuirea stradală le provoacă anxietate, teamă că s-ar putea întâmpla ceva mult mai grav.

Image

Sursa imaginii: http://topnews360.tmcnet.com/topics/associated-press/articles/2010/10/31/112909-lawmakers-probe-street-harassment-nyc-women.htm

O prietenă mi-a povestit o astfel de experienţă.

„Trebuia să ajung la o prietenă acasă. Când mergeam printre blocuri, un bărbat, stătea pe o bancă şi se uita la mine insistent, aşteptând să mă apropii. Îmi spune: «Ce bună eşti…». După care îşi bagă mâna în pantaloni. Când am văzut asta, m-am speriat Şi am fugit înspre blocul prietenei mele, cu telefonul la ureche sunând-o să iasă după mine pentru că mi-era frică să nu mă urmărească. Şi asta se întâmpla într-o după-amiază….”

Cu toţii cred că am auzit de astfel de întâmplări. Ceea ce este de fapt important este felul în care reacţionăm. Evenimentele de acest gen sunt tratate îndeosebi ca făcând parte din realitatea noastră zilnică. În plus, mai provoacă şi zâmbete, mai ales din partea celorlalţi bărbaţi care au fost părtaşi la o ciupitură, la un un comentariu cum ar fi „Ce bine araţi, gagica!” sau la un gest cu tentă sexuală. Mulţi suntem pasivi în faţa acestor întâmplări şi nu reacţionăm în niciun fel, nici atunci când pot degenera lucrurile. Oricât de aparent neînsemnat ar fi gestul respectiv, acesta trebuie dezaprobat şi sancţionat. Fiecare am observat astfel de gesturi Şi n-am reacţionat în niciun fel, pentru că poate nu ne-am pus niciodată problema consecinţelor. Dar cred că e timpul să luăm atitudine Şi să condamnăm astfel de gesturi. Dacă statul nu se ia nicio măsură concretă pentru prevenirea acestor cazuri, atunci schimbarea ar trebui să pornească de la noi. Eu vă propun şi vă îndemn să fim noi cei care aducem schimbarea!

Robert Moisa

Expoziţie de fotografie la Street Delivery

Proiect „Scoatem hărţuirea stradală la lumină”

Expoziţie de fotografie
Proiect susţinut de Centrul FILIA
Concept by Alina-Daniela Istrate

Vă aşteptăm la Street Delivery!
Sâmbătă 16 iunie, orele 11-22 şi Duminică 17 iunie, orele 11-22

Mărturie Nicoleta A.

În ultimii ani, mi-am făcut un obicei din a mă opune hărţuitorilor stradali la nivel micro, adică atunci când victima sunt eu sau o femeie care îmi este în preajmă. În funcţie de context şi de dispoziţie acţionez diferit. Cel mai frecvent mă opresc din mers ostentativ şi întreb/ îi intreb (e un sport care se practică în grup) cum ar fi dacă chestia asta li s-ar întâmpla mamei, surorii sau prietenei lor. Dacă comentariile sunt deosebit de aluzive (a se citi vulgare) îmi reprim impulsul educativ şi prefer să răspund – cu precădere, gestual – făcând apel la acelaşi registru stilistic: cel al insultelor. Nu îmi dau seama dacă vreuna din cele două abordări îi descurajează pe hărţuitori, cert este că îi amuză: pentru ei este „doar” o glumă. De fapt, cum se simt ei mă interesează mai puţin, faptul că nu rămân pasivă ma ajută pe mine şi, mai ales, în adâncul meu sper ca practica să se răspândească la femeile din jur, pentru ca pe viitor să contracareze şi ele atitudinile hărţuitoare, fie că sunt victimele sau nu.

Hărţuirea (de toate felurile) nu trebuie tolerată, cu atât mai mult în spaţiul public, unde atacatorii ar trebui supuşi oprobiului în mod sistematic. Hărţiuirea stradală nu este un fenomen cu care se confruntă „anumite” femei – cele îmbrăcate sumar sau provocator după standardele unora – este o realitatea din viaţa de zi cu zi a femeilor şi debutează de la vârste foarte fragede. Personal, cele mai agresive forme de hărţuirea stradală cu care am avut de-a face sunt de la 12-14 ani, când mi-a fost pusă mâna pe fund de multe ori (inclusiv sub formă de palmă) şi o dată pe sâni. Nu am avut curajul să îi spun mamei sau altcuiva din familie şi am considerat că trebuie să rezolv problema singură, astfel am insistat să îmi cumpăr tricouri largi şi în culori sobre. De asemenea, aş vrea să atrag atenţia că mai există o formă de hărţuire cu care  până şi fetele sub 10 ani se confruntă foarte des, socialmente acceptabilă: „săpuneala” de iarnă. Îmi amintesc şi acum spaima cu care trăiam la sfârşitul orelor în iernile lungi, abundente în zăpadă, de la jumătatea anilor ’90. Fetele trebuie să înveţe foarte devreme să se ferească de băieţi în anumite circumstanţe, să se obişnuiască cu ideea că agresivitatea acestora este justificată în (excesiv de) multe cazuri de către părinţi şi, mai grav, de către educatori, că pe undeva sigur este şi vina lor, că poartă o parte din vină, deşi sunt victime. Este vremea să îi arătăm cu degetul pe hărţuitori, să atragem atenţia asupra lor, să ne înfuriem şi să ne apărăm reciproc: societatea trebuie să înveţe că aceşti indivizi trebuie stigmatizaţi.