Mărturie Loredana V.

Hărtuirea stradală este un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în societatea actuală. Tot mai multe tinere se confruntă cu agresiuni verbale și fizice, victime ale unei evoluții societale lipsită de conștientizarea acutizării diferențelor de gen și a frecventei operări cu stereotipuri și prejudecăți. În fiecare clipă, în fiecare moment al zilei, hărțuirea stradală este prezentă, femeile fiind tratate cu inferioritate, acestea simțindu-se mereu nesigure în spațiul public.
În ceea ce privește experiențele de hărțuire stradală prin care am trecut, una dintre ele m-a marcat foarte mult având în vedere vârsta pe care o aveam atunci când s-a petrecut această întâmplare. Prima mea experiență de hărțuire stradală a fost la vârsta de 12 ani. Eram la vârsta în care nu știam foarte multe lucruri despre feminism și despre problemele legate de egalitatea de gen. Eram un copil, iar acest întâmplarea acestui fapt era frapantă, de neconceput. Nu puteam să înțeleg de ce se întâmplă acest lucru, de ce bărbații vor să facă rău, de ce au această satisfacție de a umili femeile.
Întâmplarea s-a derulat într-o zi de iarnă, atunci când mă întorceam de la școală. În drumul spre casă treceam pe lângă o croitorie în construcție. În acea zi unul dintre muncitorii mi-a adresat fluierături și cuvinte obscene. Eram foarte speriată și nu înțelegeam ce se întâmplă. Inițial am crezut că nu se referea la mine. Eram un copil, aveam doar 12 ani, mi se părea imposibil ca un bărbat să reacționeze astfel. Ar fi putut să imi fie tată. În acel moment mă gândeam la toate aceste lucruri și simțeam că lumea din jurul meu se năruie. Obișnuiam să cred că oamenii sunt buni de la natură și că nu ar putea să rănească persoane care nu le-au făcut niciun rău, persoane care îi tratează cu respect sau persoane necunoscute. În acel moment, am izbucnit în plâns și de îndată ce am ajuns acasă, i-am povestit mamei mele această situație. Mi-era destul de greu să pun în cuvinte tot ce s-a întâmplat și tot ce am simțit pentru că nu înțelegeam foarte bine problema hărțuirii stradale.Mama mea a încercat să îmi explice, liniștindu-mă și încercând să mă asigure că acest episod neplăcut nu se va mai repeta.
A doua zi, trecând în drumul meu obișnuit spre casă, același muncitor mi-a adresat cuvinte neplăcute. Am încercat, în naivitatea mea, să îi explic că nu este în regulă (mai mult cuvinte slab articulate spuse cu o voce tremurândă). A început să râdă și s-a apropiat de mine, începând să se strâmbe. Am fugit speriată, auzind în urma mea aceleași cuvinte obscene. A treia zi, tatal meu avea să vină să discute cu bărbatul respectiv, însă acesta nu a mai fost prezent în acel loc. Am încercat să înțeleg mai bine ceea ce se întâmplase și începeam să simt o puternică motivare de a combate acest fenomen prin a explica celor din jur că nu este un lucru banal, care trebuie ignorat.

De cele mai multe ori, când o femeie se confruntă cu astfel de situații, sfaturile celor dn jur presupun încurajarea de a ignora astfel de întâmplări. Însă eu înțelegeam că trebuie să eliminăm acest lucru, dar dat fiind faptul că aveam doar 12, nu aveam instrumentele conceptuale necesare, mecanismele de analiză a acestor situații ce vizează neregulile în ceea ce privește egalitatea de gen, pentru a explica și demonstra că există o reală problemă în acest sens.
Ulterior aveam să descopăr feminismul și să încerc pe cât posibil să îi fac pe oameni să fie conștienți de inegalitățile de gen, de abuzuri, de societatea patriarhală existentă, de discriminări în diverse domenii, în funcție de gen, scopul fiind acela de a-i determina să acționeze în vederea combaterii acestor fenomene și de a-i determina să nu mai opereze pe baza stereotipurilor și prejudecăților.
Material realizat in cadrul proiectului „Impreuna pentru egalitate de sanse! Consolidare si dezvoltare prin voluntariat si implicare civica”, finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondul ONG in Romania.
Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati http://www.eeagrants.org http://www.fondong.fdsc.ro/