Mărturie Miruna P.

Mergeam acum câteva zile pe stradă, lânga Parcul Cișmigiu. Pe trotuarul alăturat, o gașcă de băieți râdeau zgomtos. La un moment dat, pe lângă ei trece o fată de maxim 12 ani. Unul dintre baieți se duce înspre ea și, ca și când ar fi fost cel mai natural lucru din lume, o apucă de sâni într-un mod violent. Totul s-a petrecut atât de repede încât nu am apucat nici măcar să traversez că gașca de băieți plecase în parc amuzată, iar fata a fugit.

Ceea ce m-a marcat mai tare decat propria-mi neputință, a fost atitudinea tipului: era “îndreptățit” să facă așa ceva…părea a fi cel mai firesc lucru pentru el. Corpul acelei fetițe reprezenta un bun public, aparținea străzii și dorințelor bărbaților.

Atitudinea lui nu e una singulară și cu siguranță nu e o excepție. Nu este doar o percepție a unui tip de pe stradă. Este o atitudine cultivată la nivelul întregii societăți: Îndreptățirea bărbaților de a se bucura de ceea ce le aparține-corpurile femeilor.  Această atitudine se transformă în hărțuire stradală, în teama și umilința femeilor.

Și atât de rar vorbim despre asta… Rar ne povestim între noi experiențele neplacute, cât de ne-a fost de scârbă, de teamă, de silă. Din când în când, câte un tip spune cum l-ar fi calcat în picioare pe nemernicul ăla care i-a pus mâna pe fund iubitei, soției sau fiicei lui. Dar niciodata nu vorbim despre relațiile de putere dintre barbați și femei pe stradă.

Să vă spun ce simt eu când pășesc în spațiul public, în ore și locuri “nepermise” (noaptea, în parc, în lif): că nu-mi mai aparțin, că nu am controlul asupra propriului corp și puterea de a decide…singura putere pe care o am este să sper că ajung încă o dată acasă, întreagă și neagresată.

Mărturie Andreea E.

Hărțuirea stradală este un fenomen care marcheaza femeile.  Doar dacă ești femeie și ai trecut prin astfel de momente poți înțelege gravitatea acestui fapt și nesiguranța care planează în jurul tău. Până să ajung în București nu am simțit așa ceva. Sau poate că da, dar nu s-a ajuns până în punctul în care să îmi fie frică să merg pe stradă sau să ies din casă. Toate aceste trăiri au început odată cu mutarea mea în București, care trebuia să fie un eveniment important pentru mine pentru că reușisem să intru la facultatea la care îmi doream și puteam în sfârșit să mă realizez profesional.

Toate aceste planuri au fost lăsate în urmă din momentul în care majoritatea bărbaților cu care mă întâlneam fără să vreau pe stradă au început să mă agreseze verbal, să-mi aducă injurii doar pentru că eram îmbrăcată într-o rochie sau doar pentru că aveam ghinionul să trec pe lângă ei. Am fost făcută în mai toate felurile, iar astfel încrederea în mine a dispărut… De multe ori alegeam să rămân în casă, să nu mă duc la cursuri pentru că în drumul spre facultate mă așteptau tot feluri de cuvinte urâte pe care mi le adresau bărbații pe stradă. În locul meu putea să fie mama, fiica, iubita sau sora lor. Oare la fel ar fi făcut?

Îmi aduc aminte de unul dintre momentele de groază prin care am trecut. Mă duceam la facultate, iar în drumul spre metrou am trecut  liniștită pe lângă un bărbat în vârstă. La prima vedere nu părea nimic suspect, însă, după cum știm, aparențele înșeală. Bărbatul, care nu avea o minte prea coaptă așa cum era de așteptat, s-a întors din drumul său și a început să mă urmărească îndeaproape adresându-mi fel și fel de întrebări cu tentă sexuală și jigniri. La vârsta sa putea să imi fie bunic… Din păcate acest eveniment s-a mai repetat și  am văzut și alte femei agresate de acest bărbat.

În ce lume trăim? Sau mai bine zis, ce educație primim? Voi, bărbaților, vă simțiți puternici atunci când vă legați de o femeie? Bărbații nu ar trebui să atenteze la siguranța femeilor! Trebuie să facem ceva ca nicio femeie să nu mai treacă prin aceste momente și să nu mai auzim tot felul de cuvinte urâte la adresa  noastră pentru că nu e drept!